38 de zile peste Atlantic. Urmează PATAGONIA

Scris pe 12 iulie 2018

Eroii moderni arată altfel. Dacă vreți să îi vedeți dincolo de relatarea unei știri trebuie să urmăriți filmului documentar al lui Millo Simulov.

Ați auzit relatari ale isprăvii lor, poate că v-ați și închipuit puțin cum este, însă documentarul lui Millo Simulov vă va lămuri pe deplin. Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe sunt numele celor patru cutezători și cred că e bine să le țineți minte. Așa cum i-am văzut, este posibil ca în curând să accepte alt challenge.

Documentarul lui Millo Simulov, “38 de zile peste Atlantic”, lansat ieri, spune povestea lor și a drumului. Ture interminabile și continue de vâslit,  2-3-4 ore, zi de zi (de fapt zi și noapte), răul de mare care te apucă atunci când trăiești pe o coajă de nucă deasupra hăurilor abisale de apă, hrana uscată raționalizată “ca să ajungă” și calcului economicos a milioanelor de bătăi de vâslă, fiecare aducându-te mai aproape de țărm.

Eroii noștri și-au petrecut atât Crăciunul cât și Anul nou pe ambarcațiune iar momentele emoționante nu au fost puține. Relatez doar unul – sticla de jumătate de Aqua Carpatica minerală, împărțită la 4 și consumată cu o enormă și românească satisfacție.

“Reîntâlnirea cu cei dragi a fost de departe una extrem de emoţionantă. De cum au coborât din barcă şi chiar înainte de asta, taţii şi-au strâns la piept copiii, soţii şi-au sărutat soţiile, iar toată lumea se îmbrăţişa, într-o agitaţie stârnită de bucuria de nemăsurat. Am asistat şi la o cerere în căsătorie. Ionuţ, mezinul echipajului, nu doar că a traversat Oceanul Atlantic vâslind, dar i-a adresat şi iubitei sale întrebarea cea mare. Aceasta a răspuns, bineînţeles, ‘Da’ – lucru care a amplificat bucuria şi sentimentul de împlinire pentru fiecare persoană aflată la faţa locului”, povestesc eroii.

Despre expediție

Echipa românească Atlantic4, formată din Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe, a stabilit un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri, informează site-ul oficial al expediţiei.

Prima echipă din România şi totodată din Europa de Est participantă la cea mai grea cursă de canotaj din lume, Talisker Whisky Atlantic Challenge, a plecat din La Gomera (Spania) la data de 14 decembrie 2017 şi a ajuns în Antigua (Caraibe) la 22 ianuarie 2018, în jurul orei 4-5 dimineaţa, ora României. Ei au ajuns la finiş pe locul 12 din totalul ambarcaţiunilor, locul 9 în categoria de 4.

Componenţii echipajului Atlantic4 au traversat Oceanul Atlantic cu scopul strângerii de fonduri pentru construirea, la Adunaţii Copăceni, a unui centru HOSPICE socio-medical, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.

Următoarea provocare

De ce v-am povestit toate acestea? Pentru că, poate nu va vine să credeți, Atlantic 4 a fost doar un pretext. Un pretext prin care noi trebuia să aflăm de proiectul HOSPICE. Și să gîndim cam așa – dacă oamenii aia au făcut atât de mult pentru așa ceva, poate pot și eu să mă dau jos din pat, să pun mâna pe telefon și să dau un sms de 2 euro.

Vestea bună este că acum urmează o nouă provocare. Mai dură chiar. Contra-cronometru. PATAGONIA.

Lui Vasile Oșean și Ionuț Olteanu li se adaugă doi colegi noi, Alex Diaconu și Monica Mînicuță.

Patagonian Expedition Race este cunoscută drept „cea mai dură cursă de anduranță pe uscat în care, pentru a putea rezista, participanții rebuie să dispună de o condiție fizică și mentală excelentă. Concurenții vor traversa peste câmpii, munți ghețari, păduri indigene, mlaștini, râuri, lacuri și canale, ghidați doar de minte și spirit, dar conduși de rezistență și experiență fizică”, se arată într-un comunicat.

Ajunsă la cea de-a 13-a ediție, cursa urmează un format de expediție, în care echipele, formate tot din patru concurenți, trebuie să interpreteze o hartă a cursei. Harta este prezentă cu 24 de ore înainte de concurs, iar cu ajutorul ei, concurenții vor găsi un traseu care să ghideze echipa în mod autonom între activități – caiac, trekking, mountain bike și altele, pentru a ajunge la linia de sosire în limita maximă de 10 zile.

„Pe această cale, cu mândrie dorim să anunțăm noul proiect Climbing The World – Patagonian Expedition Race, prin care vom susține copiii cu dizabilități permanente sau în stadiu final, tratați la Hospice Casa Speranței, la Adunații Copăceni.”, arată un comunicat de pe Pagina de Fecebook Climbing The World.

Cursa va avea loc în perioada 17-30 noiembrie 2018.


Current track
Title
Artist

Background