‘Black Panther: The Album’ – pentru a treia săptămână pe primul loc în Billboard 200

Scris pe 12 martie 2018

Albumul s-a vândut până acum în echivalentul a 76.000 de copii. Din această sumă, 15.000 au fost vânzări de albume în format tradițional.

Fiind pentru a treia săptămână pe prima poziție ‘Black Panther: The Album’ devine cea mai bine cotată coloană sonoră de la cea a filmului ‘Frozen’, care a stat 13 săptămâni pe prima poziție în 2014. Între cele două, au mai fost opt coloane sonore care au ajuns pe prima pozție în Billboard 200, dar au stat acolo maximum 2 săptămâni. Mai mult, în ultimii 15 ani, 29 de coloane sonore au ajuns No. 1, însă numai 4 au reușit să se mențină cel puțin 3 săptămâni: ‘Black Panther’, ‘Frozen’, ‘High School Musical 2’ și ‘Bad Boys II’.

Pe locul doi în Billboard 200 este o altă coloană sonoră, ‘The Greatest Showman’ cu 60.000 de unități vândute. Albumul a beneficiat și de faptul că piesa “This Is Me” a fost nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună piesă originală și chiar a fost cântată pe scena Galei Premiilor Academiei Americane și, deși nu a obținut premiul, i-a motivat suficient pe cumpărători. Încă un motiv care a contribuit la performanța albumului a fost lansarea pe vinil de pe 2 martie, de acolo venind 5.000 de unități vândute.


Current track

Title

Artist

Background