Știri

Pagina:6

Impro Jam este un proiect unic în România, organizat de trupa de improvizație Etaju’ 13. Are loc săptămânal, în fiecare luni, de la ora 19.30, până la ora 22.00, la Mojo Music Club. Este un eveniment în care amatorii de spectacole de teatru de improvizație, cât și cei începători, avansați sau profesioniști, se întâlnesc laolaltă […]

Rubrică realizată cu sprijinul lui Alex Revenco. Vineri, 20 iulie Foarte rar in Bucuresti, grupul C.A.S.H. (foto) are concert in Quantic. Grupul C.A.S.H. s-a înființat în 1996, membrul fondator fiind Fodor Ladislau (Fotzey). În cei peste 20 de ani de activitate, C.A.S.H. a încântat publicul atât prin numeroasele concerte susținute, cât și prin albumele realizate […]

Ed Sheeran vorbește despre copilăria sa, despre dezvoltarea muzicală sau despre provocările creative, în noul trailer pentru documentarul ‘Songwriter’, produs de Apple Music, care va fi lansat pe 28 august. Documentarul a fost filmat vreme de 10 ani, de către Murray Cummings, producător de film și văr al lui Sheeran, care l-a urmat în turnee și […]

Cea de-a patra colecție din seria care va parcurge toată cariera lui David Bowie va fi lansată spre sfârșitul acestui an. Colecția ‘Loving the Alien’ conține opt albume lansate între 1983 și 1988, dar și piese nelansate încă, printre ele și versiunea remasterizată a piesei ‘Never Let Me Down’, din 1987, dar și o versiune […]

One man show-ul lui Bruce Springsteen, „Springsteen on Broadway”, va fi difuzat pe Netflix la sfârșitul acestui an. Programul va fi lansat în toată lumea pe 15 decembrie, dată la care spectacolul lui Springsteen va avea ultima din cele 236 reprezentații sold-out de pe Broadway. „Springsteen on Broadway” este un spectacol solo acustic, scris și […]

Avocații lui Harvey Weinstein au solicitat unui judecător să respingă procesul în care este acuzat că a defăimat-o pe actrița Ashley Judd, după ce aceasta i-a refuzat avansurile sexuale. Ashley Judd l-a dat în judecată pe Weinstein în aprilie, susținând că acesta i-a afectat cariera, convingându-l pe regizorul Peter Jackson să nu o distribuie în filmul […]

Cea de-a 61-a ediție a Premiilor Grammy va avea loc la Staples Center din Los Angeles, sâmbătă, 10 februarie 2019 și va fi transmisă în direct de CBS. Nominalizările la toate cele 84 de categorii vor fi anunțate pe 5 decembrie și vor onora înregistrările realizate între 1 octombrie 2017 și 30 septembrie 2018. “Suntem încântați […]

Dacă mai era nevoie de dovezi că Rami Malek este actorul ideal pentru a-l juca pe legendarul vocalist de la Queen, Freddie Mercury, cel de-al doilea trailer pentru viitorul film biografic, “Bohemian Rhapsody”, ne demonstrează că așa este. Nu numai că stăpânește perfect mișcările de scenă ale lui Freddie Mercury — de la stilul glam […]

Ed Sheeran a devenit oficial cel mai bine plătit artist solo din lume, cu câștiguri de 110 milioane de dolari. El s-a clasat pe locul 9 în clasamentul Forbes al celor mai bine plătite celebrități ale lumii. U2 și Coldplay apar în primele zece poziții ale clasamentului, alături de vedetele fotbalului, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. […]

Cei de la ABBA au făcut puțin mai multă lumină cu privire la cele două noi cântece înregistrate și chiar au dat câteva indicii că un nou album iese din discuție. Suedezii anunțaseră la începutul acestui an că vor înregistra noi piese, la mai bine de 35 de ani de la ultima lor întâlnire în […]


Current track
Title
Artist

Background