Concerte din weekend

Scris pe 18 ianuarie 2019

Rubrică realizată cu sprijinul lui Alex Revenco.

Vineri, 18 decembrie

Marius Bațu cântă La Copac, începând cu ora 20.30. La vreme de seară, ne așezăm cu sufletul pe corzi de chitară. Marius Bațu, jupân care știe care-i „cea mai frumoasă floare din ocean” și secretul celor 2000 de ani la care vrea sigur să ajungă Copacul-cel-Bătrân din curtea noastră, vine La Copac cu cântecele sale și ale grupului Poesis, asezonate cu un strop de magie Beatles. O îmbinare de muzici numai bune pentru o seară de poveste de iarnă, cu vin fiert și inimă bună!

Petrecere #11ani de Hard Rock Cafe. De la ora 22.30 trupa The Band va aduce pe scenă cele mai îndrăgite hituri de ieri și de azi, iar DJ-ul va completa playlistul serii cu un mix pentru toate gusturile. Evenimentul începe de la orele 18.00.

La Clubul Țăranului, avem concertul susținut de Green Ties, the band, cu Barbarossa în deschidere, la ora 20.00. Dupa destramarea trupei Spin, George Sarluceanu, bassistul trupei, impreuna cu tobosarul trupei Felix Mircea Moldovan, decid sa construiasca impreuna un proiect muzical, iesit din tipare. Sub noua denumire de Green Ties the band, dupa 10 ani de existenta, trupa isi propune sa abordeze si genul blues, in proiect fiind cooptata si Roxana Stroe, cunoscuta in Romania, ca fiind singura chitarista de blues de la noi din tara.

La Modul Cărturești Mădălina Pavăl “Oamenii se fac dor”, concert live și lansare de videoclip, de la ora 18:30. Un cadou actual mai ales pentru cei care tocmai descoperă efectele magice ale doinei în liniștirea sufletului. Inspirate din partituri vechi moștenite de la Dimitrie Cantemir, Anton Pann sau George Enescu, dar mai ales din experiențe intime bucovinene (versurile sunt scrise chiar de ea). Doinele ei, spre deosebire de cele tradiționale, care se cântă a cappella și se transmit prin viu grai, implică orchestrații complexe,bizantine, baroce, cu arome de jazz și beat-uri de azi.

Sâmbătă, 19 ianuarie

Clubul Țăranului este gazda concertului Hot Leeks. Grupul este alcătuit din Paul Negoita, voce, George Baicea, chitara, Iulian Vrabete, bass, Adrian Mondescu, clape, Ovidiu Condrea, tobe. Invitați speciali: Eugen Mihăescu – chitară și Vali Vătuiu – tobe. Ora 21.00.

Oigăn plays Dylan @Londohome,str. David Praporgescu 31, ora 20.00. Se ia una bucată Oigăn (RATB, Kumm, Moon Museum). Se cercetează rădăcinile și pasiunile lui muzicale. Se ajunge la concluzia că una dintre primele iubiri la care se întoarce periodic la fel de entuziast este Bob Dylan. Deci -deși este o relație cu sens unic- putem sculpta cu briceagul pe un stejar că: Oigăn + Dylan = Love.

New Proscenium (Nightwish Tribute) live @Yellow Club. New Proscenium este o trupă tribute Nightwish care a luat naştere în Târgu Mureş. Deşi membrii trupei vin din oraşe diferite (Târgu Mureş, Cluj, Bucureşti şi Iaşi), pe aceştia îi leagă aceeaşi pasiune: Cea pentru symphonic metal, pentru Nightwish şi pentru tot ceea ce această formaţie extraordinară a început să creeze acum 20 de ani. Având un line-up nou, trupa vine cu forţe proaspete şi cu o dorinţă imensă de a oferi publicului o seară plină de energie şi muzică bună.

Muzeul Municipiului București vă invită de la ora 19.00, la concertul „Belle musique de la Belle Époque”. Este prilejul unei noi și încântătoare întâlniri cu un trio consacrat: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian și Mihaela Pletea – soprană. Concertul are loc la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu 2).

20 Secole Vulpe Live in Londophone, str. Zalomit 2. Dupa numeroasele concerte sustinute in Bucuresti, 20 Secole Vulpe sustine in premiera pentru publicul din Londophone un concert special in care trupa va iesi din zona sa de confort ducand prin improvizatii spontane piesele sale in directii nestiute nici de ei. 20 Secole Vulpe este un trio de funk rock românesc cu influențe din zona alternativă/disco, fondat in București, cu piese proprii în limba română, compus din: Dan Ruja – Voce / Chitara, George Mircescu – tobe, Vladimir Giurgiu – Fender bass.

Duminică, 20 ianuarie

Concert Sarmalele Reci Acustic, ora 19.00, la Teatrelli, Piata Alexandru Lahovari, nr. 7. Un spectacol de muzică şi improvizaţie, în care Sarmalele Reci prezintă repertoriul trupei în variantă acustică. Interpretarea inedită a celor mai iubite balade şi şlagăre sunt aduse publicului în varianta reorchestrată pentru instrumente acustice (chitară acustică, mandolină, pian, acordeon și vioară). Fanii și prietenii vor putea astfel redescoperi repertoriul trupei în noi sonorități. Rock, blues, jazz, balade, improvizație și o interacțiune insolită cu publicul.

La JazzBook, Str Dr.Carol Davilla nr 1, avem Masterclass: Gianni Gagliardi & Gianluca Renzi, de la ora 14.00. Toti muzicienii de jazz, si nu numai, sunt invitati sa participe la acest workshop in cadrul caruia se vor prezenta: tehnici de interpretare individuala si in formule de combo, frazare, interplay, tehnici de improvizatie, etc. Deasemenea, se va face o incursiune muzicala in istoria jazzului, cu exemple din diferite perioade reprezentative stilistic. Pe durata masterclassului cei doi muzicieni vor fi acompaniati de Sorin Zlat – pian si Iulian Nicolau – tobe.

Mai multe detalii pe Mișcarea de Rezistență.


Current track

Title

Artist

Background