Dinozaurii lovesc din nou

Scris pe 24 iunie 2018

“Jurassic World: Fallen Kingdom” a depășit estimările inițiale, încasând peste 150 de millioane de dolari numai în Statele Unite, în weekend-ul trecut. Deși nu a reușit să egaleze performanțele precedentului film(208.8 millioane de dolari), noua aventură cu dinozauri are un debut destul de bun. Producția, cu Chris Pratt și Bryce Dallas Howard în rolurile principale, a reușit deja să strângă 711.5 millioane de dolari de pe piețele internaționale, în condițiile în care costurile de producție s-au ridicat la doar 170 de millioane de dolari.

Universal, studioul din spatele “Fallen Kingdom” sărbătorește, astfel, cel de-al doilea cel mai bun debut, după “Jurassic World”, din 2015.

“În mod evident suntem încântați de debutul filmului în Statele Unite”, spune Jim Orr, director de distribuție la Universal. “Am aflat că e un film care atrage spectatori de toate vârstele. Regizorul J.A. Bayona a reușit să realizeze un film extrem de intens iar așteptările noastre sunt foarte mari.”

“Jurassic World: Fallen Kingdom”, co-produs de compania lui Steven Spielberg, Amblin Entertainment, este cel de-al cincilea film din franciza “Jurassic” și a avut recenzii amestecate din partea site-urilor de specialitate.


Current track

Title

Artist

Background