Nadia, la Marius Tucă Show Ediție Specială:”Am vrut să fac mereu mai mult decât ce ziceau Bela și Marta. Dacă ziceau faci 25 de genuflexiuni, făceam 50″ (VIDEO)

Scris pe 14 decembrie 2018

Nadia Comăneci a declarat, în cadrul unei ediţii speciale Marius Tucă Show, difuzată marți, cat de mult se implica in exercitiile date de antrenorii ei.

Marius Tucă: Tu faci parte în ultimii aproape 50 de ani din istoria luminoasă a României și atunci când, inclusiv acum de Centenar s-au făcut multe lucruri, s-au spus multe lucruri despre ceea ce a însemnat România în ultima sută de ani de la Marea Unire și, tu ești unul dintre lucrurile sau partea frumoasă a istoriei care face parte din acest Centenar.

Nadia Comăneci: Da. Împreună cu alți sportivi care au facut enorm pentru România.

Nadia Comăneci: Nici nu știu dacă m-aș simți bine să am un succes fără să fac nimic.

Marius Tucă: Păi, nu prea s-a întâmplat asta sau, se întamplă în România în ultimii ani, dar cum vine așa și trece totul, asta e foarte relativ. Da! Și anii de muncă! Pentru că în vremea aceea, mai ales înainte de` 89, se vedea doar strălucirea, medaliile de aur și tot ce era, dar nu se vedea ce e în spatele…

Nadia Comăneci: Se știa și munca, pentru că nu te duci acolo să stai pe scaun, ci te duci să muncești. Dar ce altceva era mai important de făcut în perioada aceea, decât să îți creezi o structură de acest gen, că nu era nimic altceva de făcut, nu?

Marius Tucă: Mi-ai zis un lucru care m-a urmărit multă vreme și mă urmărește și acum. Zic: “Cum exersai? Ce?” “ Marius, eu greșeam mai mult în vis decât în realitate”.

Nadia Comăneci: Ceea ce înseamnă că era o insuficiență de antrenament și, undeva aici, știam că ceva nu e în regulă, să nu spun de cate ori greșesc acum, greșesc total. Dacă visez că sunt pe bârnă, totul este total aiurea, deci știu că nu am antrenament.

Marius Tucă: Nu ai antrenament, da!

Marius Tucă: Copil fiind, când eram supărată, furioasă, ori nemulțumită, obișnuiam să strâng din dinți, refuzând să le dau oamenilor satisfacția de a mă vedea plângând. L-am auzit pe fostul meu antrenor Bela Karoli spunând că am fost singura gimnastă pe care nu a putut niciodată să o domine pe deplin. Probabil că am ceva aparte și nu e ca atunci cand porți o anumită haină, pur și simplu așa sunt eu”.

Marius Tucă: Da, impenetrabilă!  Și mărturia antrenorului tău este într-adevar… spune multe despre tine, că erai o fire care nu putea juca teatru, o fire care nu putea să fie pătrunsă în așa fel încât să afle lumea ce e în spatele figurii tale mereu zâmbitoare și foarte frumoasă. Tu ai fost o fetiță și ești o femeie frumoasă.

Nadia Comăneci: Mulțumesc, Marius. Apropos de chestia asta cu Bela, am aflat ceva de acum câțiva ani, de când Marta și Bela antrenau echipa Americii, și Marta spunea la un moment dat ceea ce nu mi-a spus mie, dar am aflat mai târziu, dacă pe Nadia cineva o învăța ceva greșit … ea făcea bine.

Marius Tucă: Asta iar e o chestie incredibilă. Povestești tu în carte cât de dură era și era un profesor foarte dur ea, se ocupa de tine și la bârnă. Era foarte corectă.

Nadia Comăneci:  Detaliile erau extrem de importante și realizez că în viață trebuie să fii tot timpul puțin înainte, înaintea celorlalți care vor același lucru. Nu să fii la egalitate și nici în spate pentru că vei fugi toată viața să prinzi din urmă și nu o să reușești. Să ai mereu planul B în gimnastică.

Marius Tucă: Și ai avut întotdeauna planul B?

Nadia Comăneci: Tot timpul am avut planul B, pentru că știi foarte bine…

Marius Tucă: Și când erai copil, și când erai în… din totdeauna?

Nadia Comăneci: Deci, am început să concurez de cand aveam 8-9 ani. Și se întâmplă câte o dată, să spun la un element la paralele, în loc să te duci în partea aia te duci în partea cealaltă. Ce se întamplă? Pentru că ai emoții, că ceva e în neregulă, barele sunt mai dure sau mai flexibile și atunci, dacă se întâmplă să mă duc în direcția greșită, ce fac? Sar jos? Nu sar jos, că pierd jumătate de punct, da? Ce pot să fac? Care e planul B? Dar știi foarte bine că nu am fost nici pe locul 1-2-3 de la început, pentru că așa spun de fiecare dată la toți copiii. Ei au impresia ca eu am avut 10 pe linie la gimnastică de la început. Da` de unde? Am căzut la bârnă de 3 ori, am luat 7,25…

Marius Tucă: Într-un concurs ai ieșit pe locul 13, sau ceva de genul ăsta.

Nadia Comăneci: O dată era să aterizez pe un perete de la paralele…deci nu s-a întâmplat peste noapte.

Marius Tucă: Și, când ai ajuns la Onești, nu erai cea mai bună, erau alte fete mai bune ca tine.

Nadia Comăneci: Dar am avut această dorință de a, eu știu, de a face… Știi cum e! Când cineva îți spune: ”Fac pariu că nu poți să faci asta!” , eu spun: ”Fac pariu că pot!”. Deci, asta eram eu ca și copil. Poți să faci 10… eu fac 12.

Marius Tucă: Sunt foarte multe pasaje în care Bela spunea ”Hai să faci 25 de genuflexiuni!” și tu făceai 50 pentru că tu asta simțeai, și îți doreai întotdeauna să te depășești.

Nadia Comăneci: Dar de aici a pornit progresul dacă stai și te gândești, că dacă în fiecare zi stai și adaugi câte una în plus, câte una în plus, fără să îți dai seama, bagajul tău este mult mai plin. Dar nu făceam pentru că știam eu, eram mare specialistă dar știam că voi deveni mai bună, era un challenge pentru mine.

Marius Tucă:  Nu știai nimic. Vom vorbi de conștientizarea asta pentru că tu și după Olimpiada din 1976, la multă vreme ai înțeles ce s-a întamplat…

Nadia Comăneci: Dar este mai bine că nu am înțeles…

Marius Tucă: E mai bine că nu ai înțeles și asta spunea Adrian Păunescu, Dumnezeu să îl odihnească, tu ai fost perfectă că nu ai conștientizat că ești Nadia Comăneci care avea să vină mai târziu. Și asta, într-adevăr, e o definiție foarte bună pentru ce ai fost tu atunci. Uite asta e bună: “Am vrut să fac mereu mai mult decât ce ziceau Bela și Marta. Dacă ziceau 25 de genuflexiuni făceam 50, simțeam nevoia de mai mult. Tânjeam după performanțe. Mi-a luat luni întregi să învăț cele mai simple procedee. O roată pe bârnă începea cu una pe saltea, apoi pe o linie trasată pe podea, urmată de o alta pe o bârnă joasă înconjurată de perne și până la urmă ne mutam la bârna înaltă. În fiecare zi veneam la sala unde repetam totul de la capăt până stăpâneam fiecare element. Nu mă deranja, deoarece fiecare pas, repetare, greșeală sau reușită, mă făceau mai bună”. Asta e viața, nu e așa?

Nadia Comăneci: Dar, satisfacția unui copil de a aduce această roată laterală de pe covor pe linie pe bârna de jos, pe bârna înaltă cu aripioare, este de nedescris. Lumea vorbește de muncă, da, muncă, muncă, dar nu vorbește nimeni despre bucuria unui copil care se duce acasă după ce a învățat, după săptămâni și luni, a învățat un element la care se chinuie de mult timp. Nu poți să îți imaginezi ce bucurie, mai mult decât bombonele sau bombonele în pomul de Crăciun.

Marius Tucă: Da, e aia că ai făcut un lucru bun și ai muncit foarte mult pentru asta și era o bucurie incredibilă. Și tu ai adunat în viața ta astfel de exerciții, astfel de antrenamente nesfârșite. Dar, în egală măsură, știi că se spunea:” Dom`le, gimnastele au fost terorizate!” Nu! Era bucuria pentru tot ce faceai acolo, era un echilibru în asta…

Nadia Comăneci: Este totuși un echilibru pentru că, ce facem, acum găsim noi pastilele minune, le înghiți și ai facut Tsukahara peste noapte? Nu există așa ceva!

Marius Tucă: Povestești că Tsukahara era elementul tău, care îți plăcea cel mai tare, de ce?

Nadia Comăneci: Pentru că a fost inventat de un gimnast și ideea de a egala ceea ce au facut băieții era totuși un challenge pentru mine.

 


Current track

Title

Artist

Background