OSCAR 2019. O ediție cu muzica bună. Bohemian Rhapsody, marele câștigător

Scris pe 25 februarie 2019

Oscar 2019 a fost o ediție fără favoriți, prin urmare și fără mari surprize. Dar și cu multa-multa muzică bună. Să vedem pe scurt câștigătorii.

Ediţia de anul acesta a galei Oscar a avut loc fără o gazdă oficială, iar momentele din timpul ceremoniei au fost prezentate de mai multe vedete, fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru în ultimii 30 de ani.

Nominalizat în cinci categorii, „Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer şi Dexter Fletcher, a primit cele mai multe trofee la gala Oscar 2019, patru, printre care şi cel pentru cel mai bun actor în rol principal, Rami Malek.

„Bohemian Rhapsody” a devenit, în decembrie 2018, filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, după ce a depăşit pragul de 600 de milioane de dolari, la mai puţin de două luni de la lansare.

„Green Book”, de Peter Farrelly, cu cinci nominalizări, „Black Panther”, de Ryan Coogler, cu şapte nominalizări, şi „Roma”, de Alfonso Cuaron, cu zece nominalizări, au primit fiecare câte trei trofee Oscar.

Astfel, Alfonso Cuaron a primit premiul pentru cel mai bun regizor pentru lungmetrajul „Roma”, prima producţie a platformei Netflix nominalizată la categoria „cel mai bun film”. Totodată, drama în alb şi negru cu tentă autobiografică a lui Alfonso Cuaron a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

OSCAR. Bohemian Rhapsody, marele câștigător . Green Book, cel mai bun film

„Green Book” a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, duminică noapte. „Green Book”, de Peter Farrelly, a devenit un favorit în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film după ce a câştigat şi Globul de Aur pentru cea mai bună comedie, dar şi trofeul Sindicatului producătorilor americani.

Un film „road trip” a cărui acţiune are loc în anii 1960, într-o Americă segregată, „Green Book”, cu cinci nominalizări, a mai primit, duminică noapte, premiile Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Mahershala Ali) şi cel mai bun scenariu original, semnat de Nick Vallelonga, Brian Currie şi Peter Farrelly.

După un Oscar primit în 2017, pentru rolul din „Moonlight”, de Barry Jenkins, Ali a devenit anul acesta al doilea actor premiat cel mai repede cu un al doilea trofeu al Academiei americane, după Tom Hanks (în 1993, pentru „Forest Gump”, şi în 1994, pentru „Philadelphia”).

Lungmetrajul de epocă „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, care, ca şi „Roma”, conducea, cu zece selecţii, în topul nominalizărilor, a primit un singur premiu Oscar, cel pentru cel mai bun rol principal feminin, atribuit Oliviei Colman. O câştigătoare surpriză, pentru unii specialişti, de vreme ce favorita în această cursă era Glenn Close, nominalizată pentru rolul din „The Wife”.

Cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles. Să vedem și lista premiilor

 

OSCAR pe scurt

Cel mai bun film: „Green Book”

Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron („Roma”)

Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek („Bohemian Rhapsody”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman („The Favourite”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Green Book”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King – „If Beale Street Could Talk”

Cel mai bun film străin: Mexic – „Roma”

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Spider-Man: Into the Spiderverse

Cea mai bună scenografie: Hannah Beachler, Jay Hart – „Black Panther”

Cel mai bun scenariu adaptat: Charlie Wachtel, David Rabinowitz, Kevin Willmott, Spike Lee – „BlacKkKlansman”

Cel mai bun scenariu original: Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly – „Green Book”

Cea mai bună imagine: Alfonso Cuaron – „Roma”

Cel mai bun montaj: John Ottman – „Bohemian Rhapsody”

Cea mai bună coloană sonoră: Ludwig Goransson – „Black Panther”

Cel mai bun cântec: „Shallow” din „A Star Is Born” – muzică şi versuri de Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando şi Andrew Wyatt

Cel mai bun montaj de sunet: John Warhurst şi Nina Hartstone – „Bohemian Rhapsody”

Cel mai bun mixaj de sunet: Paul Massey, Tim Cavagin şi John Casali – „Bohemian Rhapsody”

Cele mai bune efecte speciale: Paul Lambert, Ian Hunter, Tristan Myles şi J.D. Schwalm – „First Man”

Cele mai bune costume: Ruth Carter – „Black Panther”

Cel mai bun machiaj: Greg Cannom, Kate Biscoe şi Patricia Dehaney – „Vice”

Cel mai bun scurtmetraj animat: „Bao”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Skin”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Free Solo”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Period. End of Sentence”


Current track

Title

Artist

Background