„Portocala mecanică” revine în cinematografe

Scris pe 20 februarie 2019

Un nou trailer al capodoperei lui Stanley Kubrick, „A Clockwork Orange (Portocala mecanică)”, a fost dat publicității cu ocazia revenirii filmului în cinematografe.

Filmul din 1971, cu Malcolm McDowell în rolul principal, inspirat de romanul onomin al lui Anthony Burgess, va reveni în cinematografele britanice în luna aprilie.

Considerat drept un „foarte violent punct de cotitură în istoria cinematografiei, muzicii și culturii”, controversata distopie SF spune povestea unei găști foarte violente și a experimentelor făcute de autorități asupra lor pentru a le suprima violența.

Filmul a fost interzis în Marea Britanie în 1973, după ce o serie de crime le-au imitat pe cele din film. Interdicția a fost ridicată în 1999, la moartea lui Stanley Kubrick. Acum revine in cinematografe ca parte a unei serii de filme clasice ale legendarului regizor.

Iată mai jos trailerul filmului:


Current track

Title

Artist

Background