Premiera sezonului 8 din “Game of Thrones”

Scris pe 15 aprilie 2019

Sezonul final al “Game of Thrones” a început cu un episod care stabilește circumstanțele în care se va desfășura întreg sezonul, așa cum fanii seriei sunt obișnuiți, însă, mai mult ca în celelalte serii, a oferit mai poține indicii despre momentele esențiale ale sezonului. Totuși, a venit cu ceva în plus, intriga va fi mai accelerată iar scenele epice vor fi cu adevărat grandioase.

Scenele în care Samwell Tarly află că tatăl și fratele său au fost uciși de Daenerys și apoi îl confruntă pe Jon Snow dezvăluindu-i adevărata sa identitate sunt foarte bine jucate, mai ales de către John Bradley care, în rolul lui Samwell, a reușit să-și crească sezon de sezon performanța actoricească. Și lucrurile pot evolua de aici, pentru că Jon nu-și poate scoate din minte nici faptul că prin naștere are dreptul să domnească, dar nici faptul că există o legătură de sânge între el și femeia pe care o iubește. Și cam aici no oprim cu spoilerele. Restul vă lăsăm pe voi să descoperiți.


Current track

Title

Artist

Background