Shawn Mendes se îndreaptă către No. 1 în Billboard 200 cu noul album

Scris pe 30 mai 2018

Shawn Mendes se îndreaptă către cel de-al treilea său album No. 1 în Billboard 200.

Specialiștii din industrie spun că albumul auto-intitulat al lui Mendes, lansat pe 25 mai prin Island Records, ar putea ajunge la vânzări combinate de 165.000 de unități până la finalul lunii mai. Din această cifră, peste 135.000 de exemplare vor fi în format tradițional de album. Ambele cifre reprezintă noi recorduri pentru Shawn Mendes.

Acest al treilea album de studio vine după „Illuminate” (ajuns No. 1 în 2016) și „Handwritten” (ajuns No. 1 în 2015). Mendes a mai intrat în Billboard 200 cu două albume live – „MTV Unplugged”,  locul 71 în 2017 și „Live at Madison Square Garden”, pe locul 200 în 2017 – alături de proiectul său de debut, „The Shawn Mendes EP”, care a urcat până pe locul 4 în 2014.

Dacă noul album al lui Mendes va atinge performanțele prognozate, aceasta va deveni cea mai bună săptămână a lui în materie de vânzări, atât pe media tradiționale cât și combinate. Precedentul său album, „Illuminate”, a ajuns la 145.000 de unități vândute în prima săptămână de la lansare (cu 121.000 de albume tradiționale vândute).


Current track

Title

Artist

Background